Plecati in pribegie.
Se-ntorc din ce in ce mai multi romani, Veniti de pretutindeni, Ca sa isi vada-i lor strabuni cum plang in casa singuri. Nu le mai pasa de nimic decat de tara lor, Ca toti strainii i-au gonit de pe meleagul lor. I-au folosit la munci prea grele si i-au mintit frumos, Putini au beneficiat de ele si au trait frumos. Dar nu aveau ce sa aleaga si au plecat din tara, Unii s-au stabilit acolo pentru a doua oara. Nu mai au loc se pare in nici o țărișoară, Parca nu ar fi oameni ci pasari care zboara. Dar s-au obisnuit sarmanii cu viata de pribeag, Si cu sudoarea fruntii slujesc la împărat. Dar poate intr-o zi se va intoarce roata, Si le va fi si lor, putin mai buna soarta. By. C.A